PRIMA PAGINA / PROIECT / Intre cald si rece
Candva, intre o intalnire de afaceri si o piesa de teatru te-ai putea opri la mijloc de drum, sa bei o cafea. La parterul cladirii Excelsior, in punctul de articulare a celor 2 functiuni ale cladirii, cea culturala (teatru) si cea administrativa (birouri), se afla o cafenea.
Interiorul acesteia este realizat printr-un joc de texturi si culori care se potenteaza reciproc, dar si printr-o serie de detalii care vin in completarea imaginii generale a spatiului. Exista un element care defineste foarte clar spatiul interior al cafenelei conferindu-i profunzime si asigurandu-i in acelasi timp si o imagine unitara: pardoseala realizata din dale ceramice albe si negre, dispuse dupa modelul unei table de sah. Aceasta contrasteaza insa cu mobilierul realizat din lemn de un bej foarte deschis, care aduce senzatia de caldura spatiului potentand efectul creat de pardoseala. O data ce te asezi la masa, care se bucura de propriul ei con de lumina, ai senzatia unei zone intime care se creeaza in jurul tau.
Intreg spatiul pare sa se concentreze in jurul barului central a carui pozitie este subliniata printr-o serie de modificari care apar atat la nivelul pardoselii, a carei directie de dispunere se schimba aici, cat si la nivelul plafonului.
In acest interior, o serie de elemente (firele aurii de grau, unduirea curbelor care compun desenul peretilor) te imbie sa le simti, sa le atingi, in timp ce imaginea lor te lasa purtat spre amintirea verii, a lanurilor intinse de grau scaldate de razele aurii ale soarelui si, de ce nu, de frumusetea peisajelor provencale, locul in care se spune ca poti savura cele mai bune croasante.


