PRIMA PAGINA / Re-start
Dealu Frumos – 25-26 iulie 2009
Proiectul pe care-l vom derula, inainte si inapoi, la Dealul Frumos, se vrea un moment de reflectie asupra celor petrecute si ne-petrecute de-a lungul anilor scursi de la inceputul acestui mileniu si care au bulversat nu numai viata economica si cea sociala ci si pe cea culturala. Si mai ales un moment de intro/pro-spectie asupra celor ce am vrea sau banuim ca o sa se intample de acum incolo.
O clipa de expiratie si una de inspiratie. Si un nou start.
Asa cum fiecare zi sau fiecare primavara este un nou inceput, cu alte oportunitati si cu noi provocari, la fel si fiecare numar de revista reprezinta o speranta reinnoita de a atinge cele gandite si negandite, simtite si resimtite, intuite si banuite, visate si proiectate. Asta pe de o parte.
Pe de alta parte evolutiile accelerate pana la paroxism sau pana la epuizare – in multe cazuri pana la dezintegrare sau disolutie – din ultima vreme, vor duce cu necesitate la o re-asezare a perspectivelor de interpretare si de intelegere a proceselor si fenomenelor de evolutie si din campul arhitecturii si urbanismului. Aceste posibile, necesare si de dorit perspective, reprezinta miza intamplarilor de la Dealul Frumos. Ele se vor constitui in noile/re-innoitele programe/proiecte care vor necesita reformatareca atat a arhitecturii, urbanismului si artelor vizuale cat si a revistei, a activitatii si a viziunii redactionale.
Si numai dupa aceasta vom putea apasa din nou pe butonul restart. Evident ca de acum inainte, pana ce lucrurile se vor re-aseza (daca se vor mai aseza vreodata cu adevarat) va trebui sa mai apasam de multe ori pe acest buton.
Modalitatea de a face vizibile, cat de cat, aceste linii de fuga, este organizarea unor actiuni concentrate in doua zile, la Centrul de Studii in Arhitectura Vernaculara de la Dealu Frumos. Vom apela la un concurs de eseuri pentru studentii de la arhitectura, arte frumoase, filozofie, sociologie, stiinte politice, litere, comunicare, s.a. la o dezbatere in mai multe sesiuni si formule de desfasurare in jurul mesei rotunde la care vor participa arhitecti, artisti, filozofi si sociologi, colegi de la alte reviste de specialitate, precum si studenti, cu organizarea paralela a doua expozitii, si o serie de prezentari interactive in care se vor aborda in mod critic impactul noilor tehnologii digitale, de comunicare si de informare asupra mediului construit si natural, asupra mediului social si cel cultural, si mai ales identificarea tendintelor/potentialul pozitiv/constructiv al acestora, care ar putea sa se constituie in noile paradigme atat ale practicii architectural-urbanistice, cat si ale abordarii teoretice si critice din/in presa de specialitate. Se vorbeste insistent de societatea informatica (de cea digitala), de economia cunoasterii si in ultima vreme de economia intangibila, dar despre efectele acestora asupra arhitecturii si urbanismului se spun prea putine. Criza profunda pe care o traversam azi este, poate (noi chiar credem ca este), determinata tocmai de aceasta ne-putinta de intelegere si interpretare a acestor noi realitati (chiar daca ele vin din zona virtuala, digitala, cu alte cuvinte dintr-o lume intangibila). Criza ne obliga la asumarea unor clarificari care ne vor permite un nou start. Re-Startul are si un avantaj profund pentru ca inseamna si o noua re-aliniere a participantilor la aceasta competitie pentru re-crearea mediului nostru de viata in general, si a mediului nostru profesional, in special.
Actiunile punctuale care se vor desfasura vor fi:
- «Best of» Expozitie multimedia cu lucrarile de arhitectura ale castigatorilor Premiilor Arhitext design (toate cele 8 editii de pana acum) la toate cele 5 sectiuni de concurs. Expozitia consta in panouri roll up de expozitie si imagini video montate cu aceste lucrari, cu fragmente de interviuri cu arhitectii castigatori si imagini live de la Re-Start Arhitext. Atragem astfel atentia asupra faptului ca domeniile trebuie sa interrelationeze, dat fiind ca imaginea fotografica este completata de cea video, ca articolele scrise sunt intarite de discursul liber, ca proiectul de arhitectura poate fi inteles atat pe baza planurilor si desenelor cat si prin prezentarea lui in cuvinte, prin indicarea conceptului care a stat la baza.
- «Rewind&Forward» Expozitie cu imagini ale revistei de peste ani, colaboratori – pentru a evidentia transformarile survenite in imaginea revistei si de a sublinia adaptarea necesara la situatia economica, la dezvoltarea tehnologica, dar mai ales la cerintele publicului.
- 5 o’clock Arhitext cu tema «Re-Start» – masa rotunda care va trata acest concept de re-start, aplicat in domeniile noastre de interes (arhitectura, design, arte, jurnalism). Vor fi invitati colaboratori ai revistei, mai vechi si mai noi, din tara si strainatate, arhitecti sau critici de arhitectura, designeri sau artisti, jurnalisti sau scriitori, etc. precum si colegi de breasla care au experienta in acest domeniu al presei specializate.
- «Re-start» concurs de eseuri pentru studenti care vor trebui sa trateze subiecte de actualitate alese si comunicate de organizatori si sa le filtreze prin bagajul lor de cunostinte. Cele mai bune trei eseuri vor fi premiate si publicate in revista Arhitext. Incurajam asftel tinerii studenti arhitecti sa se angajeze si in prezentarea viitoarelor lor proiecte, sa capete experienta scrisului si sa invete de la profesionisti, si in general studentii (care nu sunt la arhitectura) sa se apropie de aceasta.
Fundatia Arhitext design realizeaza acest proiect tinand cont de urmatoarele:
- perioada de desfasurare este aleasa in iulie, cand studentii sunt in vacanta si au mai mult timp liber, cand arhitectii, designerii (publicul in general) poate participa la evenimentul nostru, bucurandu-se de clipe placute departe de aglomeratia metropolelor.
- anvergura proiectului este nationala, cu preponderenta, dat fiind ca majoritatea invitatilor sunt din tara (doar cativa din afara tarii) si ca vom angrena in proiect studenti de la toate facultatile de profil din tara, nelimitandu-ne doar la zonele apropiate Dealului Frumos, pentru a o considera de anvergura regionala.
- tema evenimentului nostru este elementul inovator. Re-Startul se cere in momentul de fata si este impus de contextul economic, social si cultural in care ne aflam. Este o dezbatere necesara si obligatorie, pentru un nou moment zero, un nou inceput.
- impactul pe care Re-Start il are asupra publicului sau este destul de puternic dat fiind ca aceasta re-gandire este extrem de necesara oricui in ziua de azi, si impactul e cu atat mai mare cu cat dorim aceasta re-gandire in relatie cu domeniile de care publicul nostrum este interest. E un semnal de alarma care va da nastere unor schimbari ulterioare (atat in ceea ce ne priveste cat si in ceea ce priveste activitatile si mentalitatea publicului nostru).
- proiectul nostru este limitat pe parcursul a doua zile in spatiul Centrului de studii, deoarece consideram ca e mai bine sa avem activitati concentrate si concertate (atat in timp cat si spatiu).
- vom putea evalua participarea publicului tinta, precum si impactul evenimentului atat prin chestionare, agende de pareri, feed-back pe site-ul fundatiei, cat si prin intermediul concursului pentru studenti (care vor dovedi, prin eseurile lor, ca au inteles cele dezbatute in cadrul Re-Start).
Rezultatele pe care le preconizam:
- un grad crescut de realism in randul studentilor arhitecti in ceea ce priveste schimbarile care au aparut in arhitectura romaneasca (pe baza expozitiei cu lucrari de arhitectura castigatoare in ultimii 16 ani la cele 5 sectiuni: arhitectura rezidentiala si publica, amenajari interioare si exterioare si restaurare).
- interrelationarea reprezentantilor domeniilor vizate si legarea unor relatii, pentru colaborari viitoare
- identificarea nevoilor publicului tinta care nu au fost inca intampinate de viata culturala si identificarea schimbarilor necesar a fi efectuate de catre acest public pentru a se adapta mai usor la mediul existent.
- descoperirea unor tinere talente (studenti care sa-si arate talentul la scris, pornind de la concepte aplicate in arhitectura) care sa interactioneze cu profesionisti seniori cu vasta experienta.
Continuare proiect
Centrul de Studii in Arhitectura Vernaculara de la Dealu Frumos este spatiul in care Arhitext design organizeaza in fiecare an un eveniment, cu preponderenta dedicat studentilor si interrelationarii domeniilor.
Re-Start se doreste un program unic (in speranta ca nu vom fi nevoiti sa ne re-definim prea curand) prin tematica sa si prilejul cu care il organizam (200 de numere de revista in care am radiografiat scena arhitecturii romanesti, am criticat si prezentat arhitectura si concepte de actualitate si de calitate). Dar din punct de vedere al spatiului de desfasurare, al publicului vizat si scopului general urmarit de Fundatie (acela de a aduce impreuna artele), el este un eveniment care va avea loc in fiecare an.
Discutiile si concluziile acestei intalniri vor face subiectul numarului aniversar 200 al revistei Arhitext care va aparea in octombrie 2009.
Haideti sa Re-Startam impreuna conceptiile/conceptele, tendintele/trendurile, programele/proiectele cu care ne confruntam si de care ne lovim zi de zi.
Tu cum vezi acest Re-Start? Ce s-a modificat astazi? Criza, suprasaturatia cu care ne confruntam in diverse domenii? A accepta un nou start presupune a fugi de criza si a ne transfera viata in lumea virtuala? Este criza pretextul pentru un nou start? Este destul de clar ca am atins o limita, dar unde mergem de aici incolo?
Asteptam de la tine, student la orice facultate din tara, preocupat de ceea ce iti afecteaza viata dar si de lucrurile frumoase care te inconjoara, sa transpui in cuvinte, intr-un eseu, propria-ti viziune asupra acestui moment de Re-Start pe care ar trebui sa ni-l oferim fiecare in aceasta perioada.
Gasesti mai jos detalii despre intregul proiect Arhitext, precum si despre concursul de eseuri la care te invitam sa participi.
Poti descarca regulamentul, detalii si formularul de inscriere direct de pe site-ul nostru, ne poti scrie daca ai intrebari sau nelamuriri sau daca vrei sa te inscrii in concurs.
Nu apasati butonul Re-Start daca nu ati dat intai save eseului vostru! Noi il vrem! Nu e cazul sa-l pierzi!
Redactia Arhitext
redactie@arhitextdesign.ro
Parteneri